Durerea doliului – cum să depăşim momentul?

REACŢIA LA DOLIU

 

Doliul este starea de pierdere a unei fiinţe dragi, însoţită de neajutorare şi suferinţă morală, care poate să antreneze o adevărată reacţie depresivă şi care necesită un “travaliu de doliu”–S.Freud

Pierderea persoane dragi este o experienţă foarte trist, dar comună. Acest proces numit „doliu” este  natural, şi este perceput şi trăit diferit de fiecare persoană, existând totuşi reacţii comune, considerate normale şi sănătoase.

Deşi ca indivizi ne deosebim unii de alţii, ordinea în care experimentăm aceste sentimente este identică pentru toţi.

Freud spunea: “Desi noi înţelegem că starea acută de doliu se va stinge treptat, ştim totuşi că vom rămâne de-a pururi neconsolaţi şi că nimic nu va înlocui persoana dispărută. Indiferent ce va umple golul lăsat de ea, niciodată acest gol nu se va umple complet, datorită faptului că dragostea faţă de persoana dispărută nu va dispare”.

 

Unii autori afirmă că acest proces durează între 6 luni şi un an, alţii afirmă că acest proces nu se încheie niciodată.

Reacţiile la doliu sunt împătţite pe mai multe categorii:

• Tristeţe
• Neputinţă
• Amorteală sentimentală
• Furie
• Apatie
• Emancipare
• Anxietate
• Tânjire
• Uşurare
• Vinovaţie
• Şoc

Senzaţii fizice

• Gol în stomac
• Nod în gât
• Nod în piept
• Hipersensibilitate la zgomot
• O senzatie de depersonalizare, în care lucrurile nu mai par reale
• Dificultati în respiraţie (respiraţie mai scurtă, senzaţia de lipsă de aer)
• Slabiciune în muschi
• Gură uscată

Gânduri

• Neîncredere
• Confuzie, uitare, dificultate în concentrare
• Preocupări intense, gânduri repetitive legate de persoana pierdută
• Senzaţtia că persoana este încă prin preajmă
• Semi-halucinatii – de exemplu, impresia că am văzut acea persoană pe stradă

Comportamente

• Tulburări ale somnului
• Tulburări în alimentatie
• A fi „cu capul în nori”
• Retragere socială
• Vise legate de persoana disparută
• Evitarea lucrurilor care amintesc de persoana pierduta
• Oftatul
• Hiperactivitate
• Plânsul
• Amintirea sau preţuirea lucrurilor care amintesc de persoana pierdută.

Durerea trăită în travaliul de doliu se manifestă la următoarele niveluri:

1. Fizic –oboseală, lipsă de energie, senzaţie de nod în gât/ghiara în piept, uscăciune a gurii, slăbiciune musculară, tensiune la nivelul stomacului.
2. Mental –negare, confuzie, lipsă de concentrare, dificultăţi în a lua decizii, preocupări, senzaţia “prezenţei’ decedatului. “De ce ni se întâmplă nouă asta?”
3. Emoţional –tristeţe, dor, furie, vinovăţie, invidie
4. Spiritual –chestionarea propriilor credinţe şi principii de viaţă

 

La câteva ore sau zile după moartea unei rude sau prieten apropiat majoritatea oamenilor se simt împietriţi, parcă fără să le vină să creadă ce s-a întîmplat. Ar putea avea aceleaşi sentimente chiar dacă se aşteptau la acea moarte. Aceste simţăminte pot fi depăşite datorită aranjamentelor funerare care trebuiesc făcute împreună cu rudele apropiate. Cu toate acestea, acest sentiment de nereal poate deveni o adevărată problemă dacă se prelungeşte prea mult. Visele pot fi extrem de obositoare. Unii oameni consideră că “îi văd” pe cei iubiţi dar morţi peste tot unde merg – pe stradă, în parcuri, pe lîngă casă, şi prin toate locurile pe care le-au vizitat împreună. Unii oameni manifestă furie la adresa doctorilor, sau surorilor de spital care nu au putut împiedica moartea, la adresa prietenilor şi rudelor care nu au făcut destul pentru a-i proteja, şi uneori această furie este îndreptată chiar spre persoana decedată.

Un alt sentiment este vinovăţia. Oamenii suferă adeseori gândintu-se la toate lucrurile pe care le-ar fi putut face şi toate lucrurile pe care le-ar spune dacă mai erau împreună cu persoana decedată. Se gîndesc adeseori că ar fi putut reacţiona altfel pentru a face ceva să împiedice moartea. Bineînţeles moartea este dincolo de orice control uman şi o persoană care suferă din cauza morţii celui drag trebuie să ştie aceasta. Vinovăţia poate apare şi datorită faptului că există o anumită uşurare după moarte unei persoane care a suferit o boală îndelungată şi dureroasă. Acest sntiment de uşurare este un simţămînt natural, de înţeles şi foarte comun.

Starea de agitaţie este de obicei mai puternică cam după 2 săptămîni de la deces, urmată însă imediat de momente tristeţe tăcută sau depresie, retragere întăcere. Aceste schimbări bruşte, emoţionale pot fi confuze pentru prieteni şi rude dar fac parte din modul de trecere prin diferitele stagii ale tristeţii. Deşi agitaţia scade, perioadele de depresie devin mai frecvente şi ating cota maximă cam după 4-6 săptămîni de la eveniment. Spasme de lacrime pot izbucni în orice moment datorate unor oameni, locuri sau lucruri care îi amintesc de persoana decedată. Alte persoane consideră că este greu de înţeles şi chiar jenant cînd o persoană îndoliată izbucneşte în lacrimi adeseori fără un motiv evident. În acest stagiu al tristeţii este bine ca persoana să nu evite un timp pres îndelungat oamenii deoarece ar putea fi un impediment pentru viitor şi este mai bine să se încerce trecerea la activităţile normale după aproximativ 2 săptămîni. În acest timp, aparent, persoanele îndoliate nu fac nimic decît stând în trecere. De faptei se gândesc la persoana dragă.

Pe măsura trecerii timpului, puternicul sentiment de durere pare să slăbească. Depresia se micşorează şi este posibil să ne gândim şi la alte lucruri chiar să facem planuri de viitor. Co toate acestea simţămîntul pierderii unei părţi din noi nu dispare toal. Pentru unul din partenerii de viaţă există o constantă aducere aminte a noii lor situaţii de persoane singure, iar vederea altor cupluri este un constant mod de readucere aminte. După o perioadă de timp este posibil să simţim iar pofta de viaţă deşi o parte din noi va lipsi mereu. Chiar şi aşa, cîţiva ani mai tîrziu vă veţi găsi în situaţia de a discuta ca şi cţnd el sau ea mai este împreună cu dvs.

Aceste stagii variate ale sentimentului de tristeţe profundă sunt diferite la unii oameni. Mulţi îşi revin din această stare în 1 sau 2 ani. Faza finală este reprezentată de începerea unui nou mod de viaţă. Astfel depresia încetează, se îmbunătăţeşte calitatea somnului şi energia revine la normal. Sentimentele sexuale care se pierduseră o perioadă de timp acum se reîntorc – şi este un fapt absolut normal, cu nimic ruşinos. Cu toate cele prezentate pînă acum nu putem spune că există un mod standard de comportament post – moarte. Fiecare dintre noi avem caracteristici specifice şi fiecare are un mod propriu de comportament în astfel de cazuri.

Bărbaţiiau tendinţa de a-şi suprima sentimentele şi de a se considera drept protectori/asiguratori ai familiei, au dificultăţi în a cere ajutor. Femeile sunt centrate pe exprimarea sentimentelor, au nevoie să discute despre ce simt. Copiii se exprimă mai puţin verbal, îşi exprimă furia într-un mod foarte direct, îşi reglează nevoile în funcţie de nevoile părinţilor.

Ce pot face familia şi prietenii pentru a ajuta o persoană aflată în doliu?

• să se petreacă timp cu persoana aflata în doliu

• să se comunice cu persoana îndoliata;  în acest moment este foarte important ca persoana în doliu  să vorbească

• să fie ascultată persoana în doliu

• să fie încurajată să discute despre persoana decedată; astfel se va elibera de tensiunile psihice care au apărut după deces

• să fie sustinută şi determinată în a-şi exprima sentimentele faţă de persoana decedată

• să i se ofere timp şi spațiu pentru a jeli persoanei îndoliate. 

• să doarmă, să se plimbe, să-şi găsescă momente de linişte

• să fie încurajată să caute ajutor specializat.