vineri, 30 august 2013

Somnul şi visul

Somnul este o stare fiziologică periodică şi reversibilă, caracterizată prin suprimarea temporară a conştiinţei, prin abolirea parţială a sensibilităţii şi încetinirea funcţiilor vieţii organice (ritm respirator, ritm cardiac, relaxare musculară, scăderea temperaturii cu aproximativ 0,5 grade C, scăderea funcţiilor secretorii).
Vis este un termen care descrie experienţa subconştientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoţii şi alte senzaţii care apare, de obicei, în timpul somnului, dar mai ales în cazul tipului de somn în care ochii se mişcă (somn paradoxal). Capacităţile cognitive, precum gândirea şi memoria, sunt secundare, persoana care doarme percepând psihic şi emoţional evenimentele petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea.
Imaginaţia se defineşte ca un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei. Imaginaţia, fiind un proces complex se desfăşoară în diferite forme. S-au folosit nenumărate criterii de clasificare, dar principalul motiv este prezenta intenţionalităţii în actele imaginative. Astfel s-au grupat următoarele forme:
1. imaginaţia involuntară: visul din timpul somnului;
2. imaginaţia voluntară: visul de perspectivă.
Somnul nu este o activitate uniformă; există mai multe stadii de somn şi unuia dintre aceste stadii îi corespunde activitatea plină de mister, şi anume visul. Omul ştie că visează încă de la începuturile omenirii, dar doar după 1957 s-au putut identifica perioadele de somn paradoxal. Primul care încearcă să situeze visul în somn, de a-l dota cu o structură temporală este Alfred Maury, care era profesor la un colegiu în Franţa. În epocă se spunea că spiritul imaterial călătorea în toate sensurile, în timp ce corpul suporta “moartea periodică” a somnului. El a considerat visul ca un accident episodic, o fază intermediară între somn şi trezire. După unele statistici: 80% îşi amintesc ceea ce visează, dar 20% nu cred că visează. Ei visează în fiecare noapte, dar o clipă fugitivă a visului şterge des amintirea a toată activitatea, poate pentru că creierul trezit a uitat sau nu a acceptat scena. Iniţiat de Aristote pentru care visul nu e altceva decât o activitate a sufletului în timpul somnului (fără a fi vreo comunicare cu Dumnezeu), curentul psihologic va primi amploare la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Pentru unii stimulii externi sau interni sunt sursa halucinaţiilor visului. Alfted Maury, la începutul secolului, trezind la intervale regulate unele persoane pe parcursul somnului, remarcă că rar obţine ca persoanele să-şi amintească visul, deci conceptul unei activităţi permanente pe parcursul somnului este infirmată. Pentru Alfred Maury visul devine un fenomen episodic sau riscant care survine atunci când somnul este mai lejer. Fenomenul de vis devine deci dependent de calitatea somnului şi de interacţiunea cu trezirea.
Visul (verificat prin trezirea repetată a unor persoane) revine pentru o perioadă de 20-25 minute, separate de intervale de 90 minute. Deci visul devine a treia stare a creierului, atât de diferită de somn ca somnul de trezire. Nu s-a putut avea certitudinea că acest stadiu există şi la peşti, amfibieni, reptile şi poate chiar la crocodili. În schimb, pornind de la păsări şi ajungând la mamifere, la toate apare visul: găina visează 25 minute în fiecare noapte, cimpanzeul – 90 minute şi omul -100 minute; campioana visătorilor este pisica domestică care visează 200 minute pe zi. Visul poate fi considerat un avantaj prin faptul că, pe de o parte reprezintă momentul cel mai important de pe parcursul somnului. S-a realizat prin treziri repetate înainte de a visa, că subiectul se trezeşte complet neodihnit. Deci visul reprezintă perioada de odihnire a creierului. Somnambulismul survine de fapt, în timpul stadiului de somn lent, profund la copii sau adolescenţi. Se interpretează ca o trezire incompletă a creierului; individul este atunci capabil de a face numeroase gesturi bine coordonate, dar nu îşi aminteşte nimic din ceea ce a făcut după trezirea propriu-zisă. Visul pare a fi o complicaţie suplimentară pentru a descrie funcţionarea creierului. Se înţelege greşit că visul constituie un avantaj în măsura în care este considerat un stadiu. Stadiul de vis este de fapt momentul cel mai periculos în ciclul trezire – somn – vis. Există ceva care ocupă 20% din timpul de somn, care este periculos pentru animal întrucât acesta este paralizat şi pragul sau de trezire este mărit. Visul constituie un fenomen subiectiv de care se poate teme realitatea, pregăteşte amintirea pe care o păstram după trezire, sau visul apare în acelaşi timp ca un ansamblu de activităţi psihologice specifice pe care îl numim “somn paradoxal”. Acest stadiu al somnului este de fapt paradoxal căci o activitate cerebrala mai intensă corespunde unei destinderi musculare.
La oameni, o noapte de somn este o succesiune de diferite faze numerotate în general de la 1 la 4 şi corespund unor activităţi electrice din ce în ce mai lente. Diferitele stadii ale somnului lent nu sunt acompaniate de muşcări oculare. De aceea atunci când se trezeşte o persoană pe parcursul somnului lent, îţi aminteşte rar ce a visat. Aceste perioade de somn lent sunt întrerupte de apariţia altei faze, caracterizata prin mişcări oculare şi prin dispariţia tonusului muscular. Câteodată apare aşa numitul “somn lucid”. Acest stadiu particular da visătorului o anumita capacitate de a controla derularea visului sau şi de asemenea o senzaţie de libertate, căci subiectul are posibilitatea de a explora după propria fantezie acea lume a visului. Prezenta acestei faze este explicată de unii autori printr-o energie potenţială a imaginilor, izvorâtă din asocierea lor cu trăirile afective. Faptul ca anumite persoane sunt conştiente de faptul că sunt pe punctul de a visa a fost notat de Aristote. La om, somnul paradoxal este un fenomen periodic care survine la 90 de minute de la adormire. Acest fenomen este însoţit de mişcări oculare rapide şi au durata de câte 90 de minute. Somnul paradoxal revine de 4 sau 5 ori pe parcursul unei nopţi şi perioadele sunt separate de somnul lent.                      
Primele studii asupra somnului paradoxal au fost în mare parte fondate pe interesul purtat viselor. Se caută o legătura între vis şi somn paradoxal. Intervine întrebarea: este adevărat că se visează pe parcursul perioadelor de somn paradoxal? Pentru a răspunde acestei întrebări, Dement si Kleitmen trezeau de 191 de ori persoane pe parcursul somnului paradoxal. În 152 de cazuri, adică 80% rămân cu amintiri clare, dar trezind de 160 de ori persoane pe parcursul perioadelor de somn lent, se obţin doar 11 cazuri în care persoanele să păstreze amintiri, adică 6,9%.   
Între 1960 si 1966 ontogeneza ciclului trezire – somn a furnizat informaţii surprinzătoare.
Creierul este imatur la naştere şi somnul paradoxal este foarte important pentru că acesta constituie 60% din somnul unui nou – născut si 80% din somnul unui pisoi mic. Predominanta somnului paradoxal după naştere este explicată ca fiind un mecanism activ. În jurul vârstei de trei sau patru ani, cei mai mulţi copii dorm neîntrerupt cel puţin 12 ore pe noapte şi cei mai mulţi dintre ei trag dorm şi  după masa. Un adult are nevoie de şapte sau opt ore de somn pe noapte.
Astfel somnul paradoxal joacă un rol capital în maturarea sistemului nervos central. Persoanele care mănâncă mult, au gâtul scurt si care sforăie încetează a mai respira din când în când pe parcursul somnului, lucru care are urmări asupra inimii. Activitatea visului este un fenomen care nu are funcţii şi este atât de unică în analele psihologiei. Este foarte uşor de a avea o mică structură în creier dar fără şti pentru ce a fost montată. Oricum nu există nici un raport între structură şi funcţie. Se ştie de la Claude Bernard: o funcţie integrează funcţionarea a numeroase structuri. Visul poate avea şi un caracter simbolic, iar aceste vise pot fi descifrate. În stare de somn apar unele dorinţe sau anumite scene care au marcat în mod special subiectul. Iar aceste dorinţe se pot asocia cu imagini care reprezintă un fel de îndeplinire deghizată a lor. Descifrarea acestor vise se realizează prin analiza acţiunilor, relaţiilor şi preocupărilor subiectului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu