Tutunul şi consecinţele acestuia

Fumatul este acţiunea de a aspira şi a trage fumul de tutun din ţigară sau din pipă, acţiune denumită regional şi a bea tutun sau a duhăni.

Considerat „obicei”, „tic”, „păcat” (cu varianta „viciu”), tutunul a fost descoperit şi cultivat pentru prima data pe continentul american, chiar din anul 6000 i. e.n. Oamenii fumau sau mestecau frunze de tutun. După descoperirea şi colonizarea Americii de Nord şi de Sud, tutunul a fost exportat masiv în Europa continentală şi în restul lumii. Încă de la început, folosirea tutunului a fost extrem de controversata. Unele persoane îi apreciau calităţile medicinale. Spre exemplu, se presupunea ca tutunul protejează de efectele devastatoare ale ciumei. Începând cu secolul XVII, oamenii au speculat că poate exista o legătura între boli, cum ar fi cancerul, şi utilizarea tutunului. Metodele de cercetare moderne pun la dispoziţie dovezi ale influentei nefaste a tutunului asupra sănătăţii.

• Componente toxice

În timpul arderii unei ţigări cele aproximativ 4000 de substanţe componente suferă un proces de piroliză, eliberând monoxid de carbon, nicotină, gudroane si substanţe iritante.

Nicotina, un alkaloid din tutun se volatilizează formând o suspensie împreuna cu particulele de gudron. Absorbţia maxima se realizează in timpul inhalaţiei, nicotina ajungând la creier în 5 secunde. Se metabolizează în ficat  şi este eliminată prin urină. La marii fumători ea induce obişnuinţă şi dependenţă.

Gudroanele sunt substanţe cancerigene, răspunzătoare de aproximativ 30 % dintre cancerele umane si de cvasi-totalitatea cancerelor bronşice.

• Efecte ale fumatului

Determina creşterea mortalităţii şi a morbidităţii atât in rândul bărbaţilor, cât si al femeilor.

Nicotina creşte frecvenţa cardiacă cu aproximativ 40% timp de 40 de minute după inhalarea unei singure ţigări. Fumatul şi alcoolul au efect cumulativ în creşterea riscului apariţiei de cancer laringian, al cavităţii bucale si esofagian.

Riscurile fumatului nu se limitează numai la fumători. Nefumătorii sunt şi ei afectaţi de expunerea cronică la fumul de ţigară (fumători pasivi), înregistrându-se un risc de cancer pulmonar şi boli coronariene asociate cu fumatul pasiv.

•  Aspecte psihologice

Tutunul induce (in special prin nicotină ) dependenţă, care poate fi de 2 feluri

• dependenţă psihică, întărită de simptome pozitive  (psiho-stimulare, reducerea anxietăţii);
• dependenţă fizică, întărită prin simptome negative, de lipsă (sevraj).

Scăderea nivelului de nicotină in sânge determină o nevoie imperativă de a fuma, tulburări de concentrare şi somn, senzaţie de foame, tremurături,cefalee, tulburări de caracter. Fumătorul se confruntă cu o pulsiune irezistibilă care îl îndeamnă să-şi aprindă o ţigară, chiar împotriva voinţei sale. Aceste simptome apar la câteva ore de la ultima ţigară, are o intensitate maximă în primele 2-3 zile de abstinenţă şi scad treptat în 2-3 săptămâni. Severitatea simptomului de sevraj este variabilă şi în corelaţie cu nivelul aportului de nicotină. Cu excepţia dorinţei de a fuma o ţigară, celelalte simptome sunt nespecifice şi mulţi fumători nu le recunosc.

• Factori psihosociali ce influențează sevrajul nicotinic

În demersul întreruperii fumatului, acţiunile subiectului  sunt influenţate, în afară de dependenţă, de câţiva factori de ordin psihosocial.

Factorii comportamentali, reprezentaţi de asocierea fumatului cu activităţi plăcute; de asemenea, fumătorii folosesc in mod reflex condiţionat ţigările ca instrumente în confruntarea cu stresul, emoţiile negative (furie, anxietate, singurătate, frustrare ).

Suportul social are un rol important, întrucât obiceiurile şi reacţiile familiei şi prietenilor pot facilita sau zădărnici întreruperea fumatului.

Tulburările de dispoziţie sunt frecvent asociate întreruperii fumatului. Cei mai mulţi subiecți au o stare de tristețe trecătoare, datorată renunțării la fumat. Există însă un număr de fumători care prezintă simptome depresive la care întreruperea fumatului poate precipita instalarea depresiei.